5 apr. 2023
Paștele este un moment de reuniune cu cei dragi, de armonie, de bucurie și de răsfăț culinar. Magazinele sunt luate cu asalt de cei care doresc o atmosferă frumoasă acasă și de cei care sunt în căutarea cadourilor festive: de la ouă din ciocolată până la coșuri personalizate, cu produse aspectuoase precum nelipsitul cozonac tradițional sau creativ și plin de mirodenii ademenitoare.
Anul acesta, specialiștii Puratos vin cu o mulțime de sfaturi gata de folosit cu succes în laborator. Și asta nu este tot! O serie de rețete de cozonaci și prăjituri sunt gata să îți capteze atenția, să te inspire să creezi o linie de produse personalizate pentru magazinul tău. Produsele în ediție limitată pot crea acel sentiment de exclusivitate și inspiră dorința de „a cumpăra acum”.
Ești pregătit să te diferențiezi în piață?
Probabil cel mai căutat produs de Paște, după oul de ciocolată, este cozonacul: acel aluat dulce și pufos, bine dospit, care se rupe în fâșii, este plăcut aromat și ocupă un loc aparte în inimile noastre, încă din copilărie.
Primul pas: aluatul
Fie că vorbim despre un cozonac clasic sau despre unul inovativ, aluatul cozonacului este baza de pornire și cel care de multe ori stabilește rata de succes a produsului final.
secretul unui cozonac pufos, voluminos și care nu se sfărâmițează constă într-un aluat bine frământat. Un aluat de cozonac bine frământat trebuie să fie elastic, puțin lucios la suprafață și să se desprindă ușor de pe pereții malaxorului.
dacă vreți să asigurați o fermentare mai rapidă aluatului, bogat în zaharuri și grăsimi, recomandăm ca drojdia proaspătă să fie activată înainte de dozarea acesteia în aluat.
pentru ca aluatul de cozonac să înglobeze mai mult lichid și să se dezvolte mai rapid la frământare, adăugați zahărul din rețetă la mijlocul frământării.
pentru un aluat elastic, deloc sfărâmicios, care se rupe în fâșii, untul sau margarina se vor adăuga la sfârșitul frământării.
Ultimul pas: decorul
În ziua de azi consumatorii sunt în căutare de produse autentice, cu aspect inedit și arome delicioase. Pentru ca produsele expuse la raft să capteze rapid atenția, maeștrii cofetari optează pentru decoruri uimitoare:
pentru combinații de culori vibrante: fistic și fructele liofilizate (zmeură, căpșune)
pentru gustul dulce-acrișor: pomușoare uscate precum răchițele, prune, ananas
pentru un aspect elegant și desăvârșit: ciocolata
Glazurarea produselor cu ciocolată este un pas important deoarece necesită respectarea unor reguli stricte. Pentru a obține o glazură lucioasă la suprafață și o tăiere curată, iată ce spun specialiștii noștri:
Temperatura de topire: 50-55°C
Temperatura la aplicare: 40-45°C
Temperatura de topire: 45-50°C
Temperatura la aplicare: 40-45°C
După acoperirea cozonacilor cu Coverlux, preparatele se lasă la răcit. Pentru a obține un luciu vizibil, temperatura de răcire trebuie să ajungă la 4-6°C.
În cazul în care decideți să glazurați cozonacii cu o ciocolată reală, cum de exemplu este Chocolante Dark, atunci este nevoie de procesul de temperare a ciocolatei:
Temperatura de topire: 45°C-50°C
Temperatura de răcire: 28°C-29°C
Temperatura la aplicare: 31-32°C
Temperatura finală a produsului glazurat: 4-6°C
Nu există nimic mai ademenitor decât mirosul cozonacilor proaspăt scoși din cuptor și vitrinele cu produse rafinate, frumos aranjate și care ispitesc consumatorii la experiențe culinare de neuitat. Și cui nu îi place Italia?
Colecția pe care v-o propun tehnicienii Puratos Moldova în acest an are ca punct de plecare tradiționalul cozonac românesc cu nucă și continuă cu o doză de inspirație italienească: un pic mai multă cafea și desigur Panettone.
Te invităm să descoperi rețetele cu care să îți răsfeți clienții în acest sezon:
Cozonac cu nuci și prune
Am adaptat rețeta clasică de cozonac și i-am oferit un twist atrăgător. Întotdeauna am considerat combinația dintre prune și ciocolată, drept una răvășitoare. Suntem convinși că, o dată expus în vitrină, acest cozonac intră rapid în topul preferințelor consumatorilor. Nici nu ne mirăm de ce. L-ați văzut cum arată?
Cozonac cu caramel
Indiferent de sezon, creezi senzație cu caramelul: atât de iubit de consumatori, atât de gustos! Cozonacul nostru conține caramel și în interior și în exterior pentru a-i spori aroma intensă. Excelent! Încercați-l neapărat!
Tirattone Egg
Pentru următoarele două rețete ne-am dorit să facem un combo între tiramisu și panettone. Spre exemplu, acest ou are la bază cea mai bună ciocolată, Belcolade iar apoi urmează o simfonie de arome și texturi: blat din panettone stropit cu sirop de cafea și cremă delicată din mascarpone. Ce poate fi mai inovativ, mai apetisant și mai elegant decât acest desert?
Tirattone Cake
Am ales 2 panettone foarte dragi nouă, cel clasic și cel cu trei ciocolate și le-am pus la baza acestui tort minunat. Crema de mascarpone și siropul de cafea le acompaniază perfect. Pentru decor am optat pentru migdale coapte și fistic măcinat.
Carrot Easter Cake
Tortul cu morcovi a fost întotdeauna o alegere populară printre clienți, așa că nu putea să lipsească de pe lista noatră. Blatul este un delicios Carrot Cozonac, ușor însiropat, iar aroma de scorțișoară combinată cu crema fină din brânză și cu adaosul de nuci îi conferă un plus de savoare. Ca decor am optat pentru ciocolată albă.
Carrot Cozonac
Un alt cozonac ce atrage multe priviri este cel cu morcovi. Este senzațional pentru masa de sărbătoare, este un cozonac cu interior fin, gust plăcut și echilibrat și poate fi decorat după bunul plac: cu nuci prăjite, ciocolată fină, fructe confiate sau simplu, pudrat cu zahăr. Bonus: se transformă ușor într-un delicios Carrot Easter Cake.
Dacă te-am inspirat cu această colecție de produse pascale, nu omite din lista de cumpăraturi ingredientele cheie ce te vor ajuta să ai produse la raft calitative și bine realizate:
Mix complet pentru patiserie pentru obținerea unui Panettone veritabil. Produsul nostru te ajută să îţi diversifici gama, să experimentezi și să îţi extinzi oferta din magazin. Poate fi folosit cu succes pentru realizarea și altor produse precum pâini sau renumita baghetă franțuzească.
Alege mixul nostru complet pentru brutărie ce asigură obținerea unui cozonac cu aromă bogată și textură fină.
Fii pionier pe piața ta, folosind umpluturi de patiserie deosebite, care urmează ultimele tendințe și care se ridică la nivelul ambițiilor tale.
Încântă-ți consumatorii cu cele mai apreciate umpluturi de panificație, cum de exemplu este amestecul uscat din nuci grecești utilizat ca umplutură pentru diverse aplicaţii de panificație. Disponibil în două variante: 20% sau 45% conținut de nuci.
Ca de fiecare dată, suntem prezenți cu idei inspiraționale pentru clienții noștri: brutari, patiseri, cofetari și ciocolatieri. Aprovizionăm constant stocurile de produse ca voi să vă puteți desfășura activitatea în cele mai bune condiții.