20 dec. 2021
București, 20 decembrie 2021 - Puratos Group, liderul mondial în domeniul materiilor prime pentru panificație, patiserie și ciocolaterie, anunță numirea lui Pierre Tossut în funcția de director general și a lui Cédric van Belle în funcția de președinte al Consiliului de Administrație, începând cu 1 ianuarie 2022. Cei doi așteaptă cu nerăbdare să consolideze poziția globală a Puratos și să atingă o cifră de afaceri de cinci miliarde de euro până în 2030. Noile numiri susțin pilonii de bază precum moștenirea, stabilitatea pe termen lung și continuitatea istorică a grupului nostru ca o companie de familie.
De-a lungul carierei sale, de 26 de ani în Puratos, noul CEO Pierre Tossut a coordonat cu succes echipe performante: cercetare și dezvoltare, marketing, managementul produselor și vânzări. Acesta a contribuit la dezvoltarea viziunii grupului asupra sectorului Health & Well-being - o piatră de temelie a companiei încă de la început. Anterior, a gestionat extinderea departamentului de cercetare și dezvoltare la nivel mondial, coordonând o echipă internațională de 475 de experți în domeniu.
Pierre Tossut îl urmează în funcție pe Daniel Malcorps, care a condus cu succes compania timp de 20 de ani. Malcorps afirmă că: „Experiența lui Pierre în stimularea inovației îl recomandă pentru poziția de CEO al companiei. Este în ADN-ul său să fie un lider în afaceri, cu interes crescut asupra cercetării și inovației. Se bucură de o capacitate deosebită de a înțelege nevoile clienților noștri și un simț orientat pentru a construi parteneriate durabile în întreaga lume.".
Oamenii cu care lucrăm și atenția oferită clienților noștri au fost întotdeauna cheia succesului Puratos și ne vom asigura că acestea vor rămâne prioritatea noastră. La Puratos credem că alimentele au o putere extraordinară - puterea de a hrăni, de a sărbători, de a alina și de a uni oameni din toate mediile. Inovația alimentară este energie pentru bine și, de aceea, ne străduim în mod constant să creștem impactul pozitiv prin crearea de inovații care promovează sănătatea și bunăstarea. Suntem foarte ambițioși și punem la dispoziție mijloacele necesare pentru a avea un impact global și mai mare în anii următori, cu obiectivul clar de a ajunge la o cifră de afaceri de cinci miliarde de euro până în 2030.
Pierre Tossut - CEO, Puratos Group
Cédric Van Belle va fi noul președinte al Consiliului de Administrație. El a fost numit pentru prima dată în Consiliul de Administrație al Grupului Puratos în 2016, ca parte a celei de-a treia generații de acționari. Din 2003, el conduce rețeaua mondială de muzee de ciocolată (Choco-Story), deținută de familie, la nivel mondial. Este membru activ în mai multe comitete din cadrul grupului și este președintele Fundației Next Generation Cacao, o organizație a cărei misiune este de a contribui la dezvoltarea socială, economică și a mediului înconjurător al fermierilor și a comunităților producătoare de cacao.
Eddy Van Belle, actualul președinte al Consiliului de Administrație, a declarat: „După un proces selectiv foarte minuțios în cadrul celei de-a treia generații de acționari, membrii Consiliului de Administrație și acționarii l-au ales în unanimitate pe Cédric ca viitor președinte al Consiliului. Cédric și-a demonstrat întotdeauna dedicarea autentică pentru a consolida acționariatul familiei cu o viziune pe termen lung, oferind în același timp un suport pentru a crea impact pozitiv asupra oamenilor, planetei și societății".
Unul dintre punctele forte ale companiilor de familie precum Puratos este acela de a planifica pe termen lung și nu bazat pe rezultate trimestriale. Acesta este motivul pentru care ne-am luat angajamentul că vom construi un model operațional care funcționează dincolo de sistemul care oferă doar valoare economică. Unul care este durabil, plin de respect și echilibrat. În acest scop, punem în aplicare planuri pentru a atinge neutralitatea CO2, pentru a minimiza consumul de apă și pentru a reduce deșeurile. Materiile noastre prime sunt obținute în mod responsabil și ne propunem să asigurăm un venit sigur și stabil pentru fermieri. Lucrăm în armonie cu comunitățile din care facem parte și investim în proiecte ce oferă oportunități educaționale, care schimbă vieți, în școlile noastre de panificație. Și ne angajăm să creăm un mediu de lucru foarte atent la nevoile angajaților noștri, care promovează diversitatea și dezvoltarea personală. Sunt entuziasmat de viitorul Puratos și de modul în care vom continua să creștem compania noastră de familie.
Cédric Van Belle - Președintele Consiliului de Administrație, Puratos Group
Puratos este un grup internațional, care oferă o gamă completă de materii prime și servicii inovatoare pentru industria de panificație, patiserie și ciocolaterie. Oferim serviciile noastre către artizani, producători industriali, retail și companii de servicii alimentare în peste 100 de țări din întreaga lume. Sediul nostru central se află în Belgia, unde compania a fost fondată în 1919. La Puratos, suntem de părere că alimentele au o putere extraordinară în viața noastră. Iar pentru noi această declarație este o mare responsabilitate. De aceea, ne propunem să ajutăm clienții să atingă succesul în afacerile lor, transformând tehnologiile și experiențele din culturile alimentare globale în noi oportunități. Împreună ajutăm planeta spre evoluție, creând soluții alimentare inovatoare pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor de pretutindeni.